În contextul pachetului fiscal aprobat de Guvernul Bolojan, Universitatea Babeș-Bolyai pregătește o serie de „măsuri de eficientizare” a activității academice și de cercetare ce vizează reorganizarea structurilor organizatorice ale facultăților, creșterea normei didactice, dar și noi taxe de admitere și școlarizare pentru studenți.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat reforma pensiilor speciale, marți, 29 iulie, în cadrul unei conferințe de presă.
Universitatea Cluj a pierdut în deplasarea de la Universitatea Craiova, scor 1-2, deși în minutul 86 erau în avantaj pe tabelă.
De la 1 august, serviciile de furnizare a apei potabile și canalizare vor fi majorate în Cluj.
Consiliul Județean a alocat 300.000 de mii de lei pentru repararea drumului care duce la cabanele Stației Meteorologice Vlădeasa.
Meteorologii au emis, marți, o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în județul Cluj.
Jucătorul în vârstă de 23 de ani este liber de contract după ce s-a despărțit de Dunkerque, liga a doua din Franța.
Vremea instabilă s-a instalat și rămâne cel puțin încă două zile la Cluj, anunță meteorologii.
Universitatea Craiova s-a impus în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 2-1, în etapa cu numărul #3 din Superligă.
Circa 130 de câini au fost ținuți ilegal pe un teren agricol, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj.