Economie
Bani de chirie pentru tinerii din Cluj! Până la 600 de lei lunar și transport la jumătate de preț. Cine ar putea beneficia?
Tinerii din Cluj-Napoca ar putea primi până la 600 de lei lunar pentru plata chiriei și reduceri de 50% la transportul public. Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de lege depus în Parlament, destinat angajaților cu vârste între 18 și 29 de ani și venituri de cel mult 4.000 de lei net pe lună.
Bani de chirie pentru tinerii din Cluj! Până la 600 de lei lunar și transport la jumătate de preț | Foto: monitorulcj.ro
Chiriile și transportul le-ar putea scoate mai puțini bani din buzunar tinerilor care muncesc în Cluj-Napoca. O propunere legislativă înregistrată la Senat prevede acordarea unui sprijin lunar pentru plata chiriei, dar și transport la jumătate de preț.
Proiectul a fost depus de parlamentarii USR Alin Stoica și Diana Stoica, alături de aleși din alte partide, și propune completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Cluj-Napoca se află, alături de București, pe lista orașelor pentru care este propus cel mai mare ajutor lunar pentru chirie, de până la 600 de lei.
Deocamdată, măsurile sunt doar pe hârtie. Proiectul nu a fost adoptat, astfel că tinerii nu pot solicita încă acești bani.
Până la 600 de lei lunar pentru chirie la Cluj-Napoca. Cine ar putea să primească ajutorul pentru chirie?
Potrivit propunerii legislative, ajutorul pentru chirie ar urma să fie acordat în funcție de orașul în care locuiește beneficiarul.
Pentru Cluj-Napoca și București, suma maximă propusă este de 600 de lei pe lună. În alte orașe mari, precum Brașov, Timișoara, Iași, Sibiu, Oradea, Constanța, Craiova și Târgu Mureș, sprijinul ar putea ajunge la 500 de lei lunar. În restul localităților din țară, plafonul ar fi de 400 de lei pe lună.
Banii nu ar urma să fie acordați pe termen nelimitat. Proiectul prevede o perioadă maximă de 36 de luni, adică trei ani. Astfel, un tânăr care locuiește cu chirie în Cluj-Napoca ar putea beneficia, în total, de până la 21.600 de lei, dacă ar primi suma maximă în fiecare lună, pe întreaga perioadă.
Nu toți tinerii care locuiesc cu chirie ar urma să beneficieze de acești bani. Proiectul îi vizează pe cei cu vârste între 18 și 29 de ani, care au un loc de muncă și câștigă cel mult 4.000 de lei net lunar.
O altă condiție este existența unui contract de închiriere încheiat pentru cel puțin șase luni și înregistrat fiscal. Beneficiarul ar trebui să aibă domiciliul sau reședința la adresa respectivă. De asemenea, tinerii care dețin deja o locuință în proprietate nu ar putea primi sprijinul. Același lucru este valabil pentru cei care locuiesc într-o locuință socială, de serviciu, de necesitate sau destinată tinerilor.
Proiectul exclude și închirierea unei locuințe de la rude până la gradul al patrulea inclusiv.
Pe lângă ajutorul pentru chirie, inițiativa prevede și reduceri de 50% la transportul public local și metropolitan, dar și la abonamentele de tren folosite pentru navetă. Măsura i-ar putea ajuta pe tinerii care folosesc zilnic transportul în comun pentru a ajunge la serviciu, inclusiv pe cei care fac naveta din localitățile din jurul Clujului.
De facilități ar putea beneficia și tinerii care lucrează cu jumătate de normă, dacă urmează cursurile unei instituții de învățământ acreditate. În cazul acestora, plafonul salarial ar urma să fie calculat proporțional cu timpul de lucru.
Când ar putea tinerii să își primească banii ?
Proiectul legislativ B598/2026 a fost înregistrat la Senat în 28 octombrie 2026.
La începutul lunii noiembrie, inițiativa a fost trimisă pentru avize și pentru punctul de vedere al Guvernului, fiind încă la începutul traseului parlamentar.
Pentru ca tinerii să poată beneficia efectiv de ajutorul pentru chirie și de transportul redus, propunerea trebuie să treacă de Parlament, să fie promulgată și să intre în vigoare. Până atunci, sprijinul de până la 600 de lei pentru chirie în Cluj-Napoca rămâne doar la gradul de propunere legislativă.
CITEȘTE ȘI:
