O asistentă a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon“ din București a fost surprinsă odihnindu-se câteva minute într-o cutie, pentru că toate paturile și scaunele din spital sunt ocupate.
Dan Petrescu a recunoscut că este surprins negativ de modul în care a arătat CFR Cluj la Mioveni, în condițiile în care, în ultimele două săptămâni, jucătorii s-au prezentat bine la antrenamente și în mini-cantonamentul organizat în pauza competițională.
Un accident a avut loc, duminică seara, în localitatea Jucu din județul Cluj. Trei persoane au ajuns la spital, printre care un minor de 15 ani și un tânăr de 22 de ani.
Un jaf la o casă de schimb valutar a avut loc, duminică, în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca. Un bărbat a amenințat casiera și a încercat să fure banii, însă în cele din urmă planul său a eșuat.
USR a prezentat lista finală a noilor miniștri în Guvernul Cioloș. Clujeanul Mihai Goțiu apare pe această listă ca ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor și spune că va accepta funcția.
Persoanele care sună la ambulanță sunt sfătuite să respecte câteva reguli înainte de a ajunge echipajul de salvare, pentru ca operațiunea salvatorilor să fie mai eficientă.
O adolescentă de 14 ani din Florești a dispărut sâmbătă de acasă și până în prezent nu a mai fost găsită. Cei care o văd sunt rugați să sune de urgență la 112.
Pfizer şi BioNTech au anunţat vineri că au transmis Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) cererea de autorizare pentru utilizarea vaccinului lor anti-COVID-19 la copiii din grupa de vârstă 5-11 ani.