România susține un al șaselea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina, pachet de care „avem nevoie acum”, spune şeful diplomaţiei române.
Conducerea Universității de Medicină și Farmacie își exprimă regretul față de moartea medicului Gheorghe Popa, pe care îl descrie ca fiind „unul dintre cei mai apreciați medici pediatri din Cluj-Napoca”.
Peste 5.000 kg de gunoaie au fost adunate de pe Dealul Fânațelor în weekend, într-o acțiune de ecologizare organizată de OneWay Cleaning, intitulată „Vrem o țară fără deșeuri abandonate”.
Cine a avut de câștigat de pe urma pandemiei COVID în România? Cu un sistem de sănătate fragil și înainte de pandemie, odată cu răspândirea virusului acest domeniu a fost pus la pământ.
Bolik, ursul din Ucraina care a ajuns în urmă cu câteva săptămâni la Sanctuarul AMP Libearty din Zărnești, a început să se bucure de atmosfera de acolo.
Primarul Emil Boc a felicitat echipa FC CFR 1907 Cluj pentru obținerea celui de-al 5-lea titlu consecutiv de campioană și al 8-lea din istoria clubului!
De 35 de ani, un clujean a lăsat la o parte medicina din spitalele de stat, a refuzat munca în străinătate şi are grijă de vârstnici pentru a le oferi o bătrâneţe demnă.
A început distribuirea a 5.000 de noi carduri Cluj Bike, anunță municipalitatea. Până în prezent, 30.000 de persoane se deplasează cu bicicletele Cluj Bike.