După ce Gheboasă a fost amendat și a spus că se simte discriminat, jandarmii clujeni au anunțat că le-au aplicat amenzi și altor artiști care au cântat UNTOLD.
Se împlinesc cinci ani de la protestul diasporei, reprimat violent de jandarmi în Piața Victoriei, în urma căruia sute de români au avut nevoie de îngrijiri medicale. Însă, abia acum a fost trimis în judecată dosarul „10 august”.
Parcul Central din Cluj-Napoca este mai puțin verde și mai mult maro după ce peste 420 de mii de festivalieri au călcat pe iarbă în cele patru zile de UNTOLD.
Săptămâna aceasta la „Movie Nights”, în Iulius Parc, va rula pelicula „Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”, una dintre poveștile conexe ale spectaculosului univers Harry Potter.
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, în primele şapte luni din 2023, cu 22,2%, în comparaţie cu perioada similară a anului anterior, iar autoturismele „verzi” au înregistrat un salt 36,5%.
Centrele de Relații cu Utilizatorii ai Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în zilele de 14 și 15 august 2023.
Primarul Emil Boc a vorbit despre „elefantul din cameră” pe care coaliția de guvernare pare să-l evite: nivelul redus de colectare a taxelor de către stat și evaziunea fiscală.
Sindicaliștii de la Aeroportul Internațional Cluj sunt nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul României referitoare la măsurile de austeritate din domeniul bugetar. Ei cer ca aeroporturile să fie exceptate de la aplicarea acestor măsuri.