Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) se declară alarmat de creșterea numărului adolescenților infestați cu HIV și SIDA în ultimii șapte ani și promovează un program intens care include distribuirea de prezervative și tratamente antiretrovirale.
Republica Moldova și Georgia au parafat vineri, la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Acordul de Asociere, implicit pe cel de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
Echipa de cercetători a Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mentală Aplicată (IISAPSMA) al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), își propune să dezvolte o nouă generație de roboți terapeutici.
Optsprezece echipe au obţinut până în prezent calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, zece dintre calificate fiind decise în urma partidelor de joi.
Un videoclip care îl glorifică pe preşedintele iranian Hassan Rohani este disponibil pe YouTube de miercuri, data aniversării a 100 de zile de guvernare.
Joi, 28 noiembrie 2013, la clădirea Casinou din Parcul Centra, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a premiat 43 de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Tineretul Democrat Liberal din Cluj condamnă recentele declarații ale premierului României, Victor Ponta, privind susţinerea, în calitate de deputat de Gorj a candidaturii municipiului Craiova la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a reacţionat după ce liderul consilierilor judeţeni PDL, Alexandru Coroian, l-a acuzat, joi, că a sabotat proiectul de transport metropolitan. Acesta a ţinut să arate faptul că din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului Cluj reorganizarea RATUC în societate comercială nu a avut loc până la această dată.