Electric Castle
HARTA festivalului Electric Castle 2025. De miercuri, o ediție incendiară și experiențe de neuitat, la Bonțida.
Mai sunt doar câteva zile până la deschiderea festivalului Electric Castle, iar organizatorii au publicat harta festivalului, care include amplasarea scenelor și toate zonele de interes pentru participanți.
Ediția din acest an a festivalului Electric Castle își deschide porțile în câteva zile.
CITEȘTE ȘI:
Mini-orășelul Electric Castle prinde contur. Pregătirile sunt în toi la Bonțida!
Festivalierii pot deja accesa harta festivalului #EC11, publicată de organizatori.
Harta Electric Castle 2025. O ediție incendiară și experiențe de neuitat, la Bonțida
Din 16 până în 20 iulie, participanții la Electric Castle au nu mai puțin de 70 de activități cu care să-și umple programul de festival, între concertele susținute de cei peste 200 de artiști care vin la Bonțida.
CITEȘTE ȘI:
Mai mult decât muzică. Ce faci 8 ore pe zi la Electric Castle atunci când nu cânți?
Organizatorii au publicat harta feestivalului Electric Castle, astfel încât participanții se pot familiariza cu organizarea scenelor și pot indentifica fiecare punct de interes din cadrul ediției cu numărul 11, desfășurată la Bonțida.
Yungblud și Róisín Murphy, la #EC11
Justin Timbarlake (joi, 17 iulie), Valeria Stoica (main staige), Queens of the Stone Age (vineri, 18 iulie), Yungblud și Róisín Murphy, sunt câțiva dintre artiștii care îi vor încânta pe festivalieri la ediția din acest an a festivalului Electric Castle.
Festivalul, care va avea loc între 16 și 20 iulie la domeniul Banffy din Bonțida, promite să ofere una dintre cele mai eclectice și captivante ediții de până acum. Organizatorii au reușit să îmbine artiști consacrați cu nume fresh din muzica internațională și locală, acoperind o gamă variată de genuri: de la indie rock și techno, până la hip-hop, drum and bass și electro-pop.
CITEȘTE ȘI:
Line-up-ul COMPLET pentru Electric Castle 2025! Yungblud și Róisín Murphy, printre ultimii artiști anunțați.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: