Anton Petrea este începând de vineri, 9 iunie, noul antrenor al echipei FC Universitatea Cluj.
FC Universitatea Cluj a încetat colaborarea cu șapte dintre jucătorii care au făcut parte din lotul echipei în sezonul precedent.
După o vacanță de 15 zile, jucătorii Universității Cluj se vor întoarce la treabă pentru a pregăti noul sezon din Superligă.
Juniorii U15 au câștigat, marți, 6 iunie, Supercupa Elitelor după un meci spectaculos. Juniorii au câștigat la loviturile de departajare.
Clubul de fotbal Universitatea Cluj a ajuns, joi, la o înţelegere privind prelungirea contractului cu Alex Chipciu.
FC Universitatea Cluj continuă campania de transferuri pentru sezonul 2023-2024 cu fundașul central Bogdan Mitrea. Jucătorul revine astfel la clubul la care și-a făcut junioratul.
Atacantul Daniel Popa, unul dintre cei mai buni marcatori români din sezonul recent încheiat, a semnat pentru Universitatea „U” Cluj.
Primarul Emil Boc este de părere că Ioan Ovidiu Sabău va continua la „U” Cluj.