Pentru cei care vorbesc despre criza din prezent care trebuie văzută ca oportunitate de dezvoltare prin inovare, crezând că inovația este să comande online, comunice prin GoToMeeting și Zoom sau să fabrice într-un nou ambalaj.
Reprezentanții Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) îndeamnă populația să respecte cu strictețe și după data de 15 mai măsurile de prevenție stabilite de autorități.
Dragoş Damian, şeful producătorului de medicamente Terapia Cluj, a transmis Ziarului Financiar cam cât ar costa hidroxiclorochina, o substanţă activă pentru medicamente folosite în tratamentul malariei, indicată de câteva studii internaţionale drept un posibil tratament pentru coronavirus.
Opinia de mai jos am scris-o în 2015, bucurându-mă cu naivitate ca industria farmaceutică a fost aleasă de Guvernul Ponta în top 10 domenii industriale strategice
Fabricile din România reunite în PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente – monitorizează zilnic situaţia livrărilor materiilor prime din China pentru a lua măsuri de prevenire a unor sincope de aprovizionare.
Alexandru Butoi, specialist la Agenţia Naţională Anti-Doping în ultimii 15 ani, a făcut anumite dezvăluiri surprinzătoare despre Arnold Schwarzenegger. Actorul a fost acuzat că a consumat Naposim, un medicament făcut de Terapia Cluj.
Alexandru Butoi, specialist la Agenţia Naţională Anti-Doping în ultimii 15 ani, a făcut anumite dezvăluiri surprinzătoare despre Arnold Schwarzenegger.