Decembrie nu e o lună, este „o stare de spirit administrativă”, semnalează liberalul clujean Alin Tișe, care ironizează într-un pamflet modul în care statul reușește să funcționeze chiar și în cazul unei vacanțe prelungite. „Statul a fost plecat o lună. Și e doar începutul…”, spune președintele Consiliului Județean Cluj.
Aderarea României la zona euro ar trebui să fie viitorul proiect de țară, spune Vasile Pușcaș, negociator-șef al României în procesul de aderare la Uniunea Europeană în perioada 2000–2004.
Bulgaria, cea mai săracă țară din UE, a intrat în zona euro. Pentru România, deficitul bugetar și instabilitatea fiscală reprezintă un impediment serios în calea aderării.
Plenul Senatului a respins cu un vot covârșitor, luni, obiecţiile președintelui Nicușor Dan la proiectul privind combaterea antisemitismului și extremismului.
Institutul Național de Studiere a Holocaustului din România „Elie Wiesel” a lansat un apel public prin care arată necesitatea aplicării legii în contextul comemorării lui Corneliu Zelea Codreanu la Tâncăbești. „Această realitate pune sub semnul întrebării memoria victimelor Holocaustului din România”, arată institutul.
Judecătorii Curții Constituționale pot rămâne fără prime de pensionare. Senatul a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate la încetarea mandatului judecătorilor Curții Constituționale. Votul decizional revine Camerei Deputaților.
Statul român eșuează în a-și proteja cetățenii de riscurile asociate jocurilor de noroc: în 2024, statul încasat 45 de milioane de euro pentru prevenția dependenței de gambling, dar a investit doar 0,003%.
Pe traseul Buila-Vânturarița încă pot fi regăsite însemne legionare, aspect ce reflectă lipsa de reacție a autorităților în combaterea propagandei fasciste, legionare ori xenofobe.