Peste o sută de copii din clasele primare ale școlilor din Mănăștur au urcat miercuri pe scena cinematografului Dacia, la a doua ediție a festivalului concurs de muzică patriotică.
În data de 25 noiembrie 2019, ora 14, la Cinematograful Dacia din Cluj-Napoca, Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" organizează etapa judeţeană a Concursului Interjudeţean "THE BRITISH FACTOR".
În această săptămână, la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Cluj-Napoca a avut loc „Școala Altfel”, unde copiii au participat la acțiuni inedite, care i-au ajutat să învețe lucruri noi și interesante.
Peste 50 de elevi ai Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Cluj-Napoca au participat miercuri, 12 iunie 2019, în Parcul Sportiv Universitar „Iuliu Hațieganu”, la o lecție de mediu și ecologie predată de profesori din cadrul Universității Babeș-Bolyai.
În secolul tehnologiei când foarte multă lume îşi petrece mare parte din zi în faţa calculatorului, nici copiii nu sunt scutiţi de acest obicei. Astfel există riscul ca generaţiile viitoare să fie formate din tineri sedentari şi obezi. Pentru a nu se ajunge la acest fenomen, este important să existe o educaţie a mişcării de la cele mai mici vârste.
Un grup de elevi ai Şcolii Gimnaziale “Ion Creangă” Cluj-Napoca participă la Concursul Naţional “Nicolaus Copernic”, lansat în 2015 – Anul Internaţional al Luminii. Prin această competiţie, organizatorii şi-au propus să atragă elevii către Astronomie şi Ştiinţă, în general, să îi ajute în studiul Luminii şi al Astronomiei.