Cluj-Napoca este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai frumoase orașe din România. De asemenea, este numit ca fiind inima Transilvaniei. Dar ce anume este atât de spectaculos la acest oraș? Iată câteva motive pentru care ar trebui să te muți în Cluj.
Cadrele didactice de la UMF și alte universități de medicină din țară, care desfășoară activitate integrată, începând din luna ianuarie vor primi o indemnizație lunară.
România trece printr-o nouă dramă după ce secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamț a luat foc. Zece persoane au murit și alte șapte sunt în stare gravă. Tu știi cât plătești lunar pentru sistemul medical românesc ?
Daniel Tămaș are interzis la Protecția Copilului după ce Consiliul Județean a Cluj a cerut Poliției și DGASPC să nu îi mai permită accesul în instituție.
Profesorii vor primi lunar între 1.500 și 2.000 de lei spor de Covid19 la salariu. Legea a fost adoptată și este pe masa președintelui, pentru promulgare.