Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază, ar încasa lunar aproape 9.000 de euro de la stat, prin cumularea pensiei militare cu venitul obținut în continuare din funcția de șef al SPP.
Ultima formă a legii salarizării, susținută de Ministerul Muncii, a fost respinsă în termeni categorici de sindicatele din Educație și Sănătate. „Problemele de fond rămân neschimbate”, acuză sindicaliștii.
La o zi după ce s-au calificat în turul al treilea preliminar din Conference League, jucătorii CFR-ului au încasat o parte dintre restanţele salariale.
Noua lege a salarizării este contestată de Forumul Judecătorilor din România. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, asociația semnalează că „singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este echivalarea cu indemnizațiile Preşedintelui României, senatorilor, deputaților şi membrilor Guvernului”.
În contextul scandalului generat de creșterea salariilor demnitarilor, conform proiectului propus pentru legea salarizării unitare, Ilie Bolojan a cerut eșalonarea acestor majorări în negocierile cu Comisia Europeană.