Primăria Florești a instalat noi defibrilatoare publice în zone intens circulate, astfel că rețeaua de echipamente pentru intervenții de urgență a ajuns la 7 defibrilatoare semiautomate, amplasate în zone strategice din comună.
Protejarea Someșului și adoptarea măsurilor de combatere a practicilor ilegale de depozitare a deșeurilor necesită o colaborare continuă a instituțiilor cu atribuții în domeniu. „Apele Române pot oferi un sprijin consistent, astfel încât intervențiile să fie mai eficiente”, spune primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
Contractul pentru realizarea Centrului de zi dedicat persoanelor vârstnice din Florești a fost reziliat în contextul în care executantul nu și-a respectat termenele asumate. „Nu acceptăm întârzieri nejustificate atunci când este vorba despre investiții de care comunitatea are nevoie”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Administrația din Florești continuă demersurile pentru îndepărtarea depozitelor ilegale de gunoaie: 700 de tone de deșeuri au fost ridicate de pe albia Someșului în urma unei ample acțiuni de ecologizare. „Vom dispune de toate instrumentele legale pentru combaterea acestui fenomen”, spune primarul Bogdan Pivariu.
Administrația locală din Florești vine cu noi soluții la problema traficului: tronsonul 1 al centurii metropolitane, realizarea de benzi reversibile și un nou pasaj rutier în zona Eroilor sunt câteva dintre proiectele ce vor contribui decisiv la asigurarea unei mobilități susținute.
Etapa fundațiilor speciale a fost deja realizată în Florești, iar după semnarea contractului pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj, lucrările vor începe în teren. „Noul spital va avea o capacitate de peste 500.000 de pacienți pe an”, spune primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu.
Pas important în Florești pentru o comună mai „verde”: Investiția de 23 de milioane de lei pentru transformarea integrală a 9 blocuri și dotarea acestora cu panouri solare, a fost finalizată.