Actualitate

Campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân din Florești: „Eutanasierea nu este o soluție viabilă”. Ce trebuie să faci pentru a te înscrie?

Campanie de sterilizare gratuită a câinilor cu stăpân din Florești. Ce trebuie să faci pentru a te înscrie?
Un program care prevede sterilizarea gratuită a câinilor cu stăpân, adresat locuitorilor din Florești, a fost inițiat de primăria comunei. Cei cu domiciliul în Florești au ocazia de a-și steriliza gratuit câinii, costurile procedurii fiind suportate din bugetul local al primăriei. Doritorii trebuie să depună o cerere și câteva acte, proiectul fiind deja adoptat de autoritățile locale.

Actualitate

VIDEO. „Coșmarul” floreștenilor continuă: „Sapă sub balconul meu, e bloc lângă bloc și nu avem drumuri”. Primăria: „Lucrările sunt monitorizate periodic”

VIDEO. „Coșmarul” floreștenilor continuă: „Sapă sub balconul meu”.
Plângerile venite din partea locuitorilor din Florești care locuiesc în zona șantierelor continuă să apară. Pe strada Stejarului se sapă inclusiv sub balcoanele oamenilor, însă cei din cadrul Primăriei spun că săpăturile sunt făcute pentru consolidarea blocurilor, distanța dintre acestea fiind respectată.


Actualitate

Locuitorii din Florești cer locuri de joacă pentru câini. Primăria, dispusă să investească 500.000 de lei, dacă propunerea va fi acceptată

Unul dintre proiectele din cadrul bugetării participative lansată de primăria Florești vizează construirea de locuri de joacă pentru câini.
Una dintre propunerile formulate în cadrul procesului de bugetare participativă lansat de Primăria Florești vizează crearea unor locuri de joacă pentru câinii locuitorilor. Autoritățile locale vor investi 1.000.000 de lei în primele două proiecte cele mai votate de comunitate, pentru a fi implementate în acest an.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners