„U” Cluj a obținut o victorie categorică în etapa 27-a a Superligii, și s-a impus cu 4-1 în fața celor de la Csikszereda. Echipa condusă de Bergodi a preluat rapid controlul jocului și a punctat de patru ori în prima repriză.
Universitatea Cluj a câștigat meciul de pe teren propriu cu Farul Constanța, scor 1-0, și se află la egalitate de puncte Oțelul, ultima echipă de pe loc de play-off.
„U” Cluj a încheiat ultimul meci cu Rapid din play-off cu o remiză (2-2) și se plasează pe poziția a patra a clasamentului Superligii, după victoria Universității Craiova (2-1) cu Dinamo. „Am avut meciul în mână, puteam obține o victorie”, spune antrenorul Neluțu Sabău.
„U” Cluj trage tare pentru a prinde podiumul. „Studenții” vor disputa, sâmbătă, ultima partidă din acest sezon cu Rapid București. „Trebuie să avem mentalitate de învingători”, spune antrenorul Neluțu Sabău.
CFR Cluj a încheiat la egalitate partida disputată cu FCSB, iar antrenorul Dan Petrescu arată că „feroviarii” meritau victoria. „Un sezon extraordinar pentru băieți”, spune tehnicianul CFR.
Jucătorul Claudiu Petrila a afirmat, vineri, înaintea meciului cu Universitatea Cluj, că nu își explică parcursul ratat de FC Rapid în acest sezon al Superligii, în care fotbaliștii giuleșteni au clacat la toate partidele importante.