La finalul cantonamentului din Spania, echipa lui Andrea Mandorlini este pregătită pentru un nou început și își propune să reducă din diferența de puncte din clasament.
U Cluj s-a calificat în grupele Cupei României, însă nu fără emoții. Deplasarea la Piatra Neamț a fost extrem de complicată pentru elevii lui Ioan Ovidiu Sabău.
CFR Cluj a învins-o pe Sepsi, scor 2-1, iar echipa lui Dan Petrescu e aproape sigură de locul 3, care garantează cel puțin prezența la barajul pentru Conference League.
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj a prefațat duelul contra oltenilor, din etapa a 7-a a play-off-ului Superligii. „Bursucul” consideră că nu este o tragedie dacă formația din Gruia nu va lua titlul.
Eugen Neagoe a precizat că nu este interesat de faptul că adversara de duminică, CFR Cluj, ar putea ieşi din cărţi în privinţa câştigării campionatului în cazul în care Universitatea Craiova va învinge
Farul Constanța și CFR Cluj se întâlnesc sâmbătă, 22 aprilie, în cadrul etapei cu numărul 5 din play-off-ul SuperLigii României. Antrenorul CFR-ului a anunțat că există probleme de lot.