Deși datele anunțate de Guvern pentru anul trecut prezentau un deficit bugetar de 5,9% din PIB, Comisia Europeană a descoperit un deficit mai mare în cazul României, de 6,7% din PIB.
Piața construcțiilor rezidențiale din Cluj traversează o perioadă dificilă, în condițiile în care numărul autorizațiilor eliberate în primele două luni ale anului este în scădere.
Deficitul bugetar a trecut de 2% din PIB în primele trei luni ale anului, iar potrivit analiștilor financiari România riscă să înregistreze la finalul lui 2024 un deficit de peste 6%.
România a depășit în 2023 Ungaria la PIB/ cap de locuitor exprimat în standardele puterii de cumpărare, arată estimările publicate azi de Eurostat, biroul statistic al UE.
Agenția de rating Fitch a păstrat ratingul României la BBB- cu perspectivă stabilă. Deficitul bugetar va continua să crească, potrivit avertismentului lansat de agenția de evaluare financiară.
Anul trecut, România a reușit să atingă o creștere economică modestă, sub estimările Comisiei Europene. Și în acest an, specialiștii europeni prognozează o creștere de cel mult 2,9% din PIB.