Numărul angajaților din sistemul public a continuat să scadă în primele patru luni din 2026. La finalul lunii aprilie, statul avea cu peste 5.300 de posturi ocupate mai puțin decât la începutul anului.
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi, că se opune tăierii cu 10% a cheltuielilor cu salariile din sistemul naţional de apărare.
Spitalele din România se confruntă cu o criză acută de personal medical. Multe unități nu mai reușesc să asigure liniile de gardă esențiale pentru urgențe.
Biroul permanent al Senatului a aprobat, miercuri, metodologia de organizare a testării profesionale a angajaților Camerei superioare a Parlamentului, în urma căreia structura instituției va fi redusă.