Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind pensiile magistraților, care prevede pensionarea la vârsta de 65 de ani, din ianuarie 2026. „România face un pas hotărât către echitate între toate categoriile de angajați publici”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a criticat, miercuri, modificările adoptate de deputați privind pensionarea magistraților la 65 de ani. „Este inacceptabil ca într-un stat de drept independența justiției să constituie o temă în campania electorală”, spune CSM.
Proiectul de lege privind pensiile magistraților a fost modificat: eșalonarea vârstei de pensionare a fost eliminată, iar modul de calcul al pensiilor magistraților a fost ajustat.
Mai mulți profesori clujeni de prestigiu se regăsesc pe lista celor 202 cadre didactice care beneficiază de indemnizația de merit în valoare de 6.000 lei net lunar, pe toată durata vieții.
Deputatul liberal Ovidiu Cîmpean subliniază importanța consolidării sistemului de pensii private pentru a asigura venituri sigure și sustenabile românilor după retragerea din activitate.
Bugetul României pentru acest an a fost construit astfel încât să susțină repoziționarea statului pe o traiectorie către restabilirea echilibrului bugetar, însă principalele riscuri sunt reprezentate de instabilitatea politică internă și presiunile economice externe.