Salarizarea profesorilor ar putea fi făcută în funcție de performanța profesorilor, însă ministrul Educației Daniel David afirmă că standardele trebuie să fie valabile „și pentru ceilalți funcționari publici”.
Daniel David a lansat joi un apel către cercetători prin care i-a îndemnat să folosească infrastructurile de top de care dispun pentru a atrage fonduri europene. Au fost alocați „foarte mulți bani”, spune ministrul Educației.
Ministrul Educației, Daniel David, afirmă că prevenția privind consumul de droguri trebuie făcută de specialiști, cu implicarea părinților și a profesorilor.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a școlilor, părinții nu mai pot strânge bani pentru cadourile profesorilor. „Suntem clar împotriva practicii de a aduna bani și a începe să facem, pe baza banilor adunați, cadouri tot mai costisitoare”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Consultările privind noile planuri-cadrul pentru liceu s-au încheiat, joi, prin dezbaterea națională desfășurată în regim online. „Țintim să avem buni specialiști și buni cetățeni, adică români protectori ai democrației”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Jumătate dintre copiii României învață în mediul rural, unde învățământul funcționează în mod „de avarie”. „Copiii pornesc cu o neșansă enormă, trebuie regândit sistemul!”, spune ministrul Educației, Daniel David.