Educație
Ministrul Educației, Daniel David, la inaugurarea noii facultăți a UBB Cluj: „Este cea mai mare comunitate academică a țării”
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat, joi, la inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a participat, joi, la inaugurarea celei de-a 23-a facultăți a Universității „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Științe Medicale și ale Sănătății.
„UBB este cea mai mare comunitate academică a țării, fiind de 10 ani prima universitate a țării ca performanță academică și cea mai complexă universitate europeană sub aspect multicultural, iar din punct de vedere financiar, una dintre cele mai stabile. Având acest profil complex și resursele academice și financiare, era absolut normal să dezvolți o componentă de științe medicale și ale sănătății. Nu prea ai în lume universități comprehensive în lume care să nu aibă componenta bio-medicală. Aș vrea o dezvoltare interdisciplinară a noii facultăți și programe care să fie gândite într-o logică de calitate, nu cantitate. Mai puțin înseamnă, uneori, mai mult, mai puțin și bine, iar programele educaționale să fie derivate din activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare. Această componentă ar trebui să aducă granturi, impact internațional și citări”, a spus Daniel David.
El a adăugat că „nu vrem să intrăm în competiții copilărești, dar nici nu putem să nu dezvoltăm ceea ce este important pentru UBB și pentru țară”.
Rectorul interimar al UBB, Adrian Petrușel, a spus, la rândul său, că momentul inaugurării noii facultăți este unul istoric.
În viitorul an universitar, noua facultate va organiza examen de admitere pentru 200 - 300 de studenți, urmând să fie, la început, șase specializări la nivel de licență și master, printre care fizică medicală, inginerie medicală, biologie medicală. Ulterior, numărul de specializări va fi suplimentat cu alte două.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: