ImplantCor S.R.L. anunță deschiderea festivă a Spitalului MedicalCor, o unitate medicală de elită dotată cu facilități pentru internare de zi și un ambulatoriu integrat.
Rezultate extraordinare pentru absolvenții Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, care au înregistrat cea mai ridicată rată de promovare la concursul de rezidențiat 2025, astfel că universitatea clujeană este lider național.
Rezultate extraordinare pentru absolvenții UMF Cluj la examenul de rezidențiat, care s-au plasat pe primul loc la nivel național la domeniile Medicină Dentară și Farmacie.
1.159 de candidați vor susține duminică, 16 noiembrie, examenul național de rezidențiat organizat la Cluj-Napoca de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. La nivel național, în acest an s-au înscris peste 10.000 de candidaţi.
Peste 3.000 de candidați din întreaga lume s-au înscris pentru cele 605 locuri la programele de studii de licență cu predare în limba franceză și limba engleză în cadrul UMF Cluj-Napoca. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea Medicină Dentară în limba franceză.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu" din Cluj-Napoca a organizat, sâmbătă, cea de-a XVI-a ediţie a simulării concursului de admitere. Peste 1.000 de candidați din întreaga țară și-au testat nivelul de pregătire al cunoștințelor.