Reducerile de posturi din administrație și, implicit, a cheltuielilor, se aplică cu aceeași măsură dincolo de numărul de locuitori. „Era potrivit să existe un prag intermediar. Este o măsură puțin nedreaptă față de administrațiile mari”, spune primarul Emil Boc.
Banca Centrală semnalează o „înrăutățire a perspectivei inflației” în urmăoarea perioadă, astfel că prețurile vor continua să crească, iar la început de vara rata inflației se va apropia de 10%.
România a făcut eforturi susținute pentru a depăși criza de încredere, în contextul cheltuielilor și bugetelor nerealiste din anii anteriori, iar vizita premierului Bolojan la Bruxelles reconfirmă încrederea partenerilor europeni. „România își recâștigă credibilitatea”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj).
Cei care nu-și plătesc amenzile de circulație se vor alege cu permisul de conducere suspendat, conform noilor reglementări adoptate de Guvernul Bolojan prin ordonanță de urgență.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, marți seara, că Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind reforma administrației publice și pe cea referitoare la relansarea economică.
Guvernul se va reuni, marți, în ședință extraordinară pentru adoptarea a două proiecte esențiale de eficientizare administrativă și dinamizare economică.
Premierul Ilie Bolojan susține că aplicarea impozitului progresiv cerut de PSD „nu este de actualitate”. Între timp, Guvernul pregătește eliminarea cumulului pensiei cu salariul la stat.