După mesele copioase de Paște, cozonacii pufoși, fripturile delicioase și ouăle roșii, nu e de mirare că multe persoane simt nevoia să revină rapid la un stil de viață echilibrat. Vestea bună este că nu este nevoie de diete drastice sau soluții miraculoase.
În contextul sărbătorilor pascale, medicii recomandă evitarea consumului excesiv de alimente și reintroducerea treptată a alimentelor de origine animală pentru cei care au ținut post.
Masa de Paşte este întotdeauna îmbelşugată, însă aceasta poate ajunge să conţină până la 217 de E-uri.
Inspectorii pentru protecția consumatorilor au analizat cozonacii puși în vânzare în marile lanțuri de retail din România și atrag atenția asupra aditivării excesive, în condițiile în care au fost identificate până la 21 de E-uri, compoziției înșelătoare cu ingrediente ambigue și problemelor la declarația nutritională.
Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025.
Cea de-a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, desfășurată între 4–6 aprilie în peste 1.000 de magazine din toată țara, a adus un nou record de solidaritate.
Au mai rămas foarte puține zile până la Paște și se fac deja pregătirile pentru masa de sărbătoare.
Românii alocă, în medie, 800 de lei pentru masa și pregătirile de Paște, conform unui studiu care relevă că pentru 8 din 10 români, petrecerea timpului în familie este cea mai importantă tradiție în această perioadă.