Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, aşteaptă susţinerea tuturor forţelor politice din Parlament pentru proiectul de lege care se referă la preluarea în legislaţie a unor puncte din Rezoluţia de la Alba Iulia, spunând „Să nu vă fie frică, fraţi români, că nimeni nu vrea să fure Ardealul”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că cei care boicotează referendumul fac un rău imens pe termen mediu şi lung ideii de democraţie, deoarece nu pot fi credibili, spunând să nu participe oamenii, iar altă dată, când vor fi alegeri politice, să susţină participarea.
Valentin Popa a demisionat, joi, din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce în cursul dimineţii a avut loc o discuţie la Palatul Parlamentului cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, vineri, că Uniunea aşteaptă o remaniere în fruntea Ministerului Educaţiei, spunând că o colaborare cu actualul ministru va fi imposibilă şi că încrederea în acesta nu există.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că nu ştie dacă referendumul pentru redefinirea noţiunii de familie va avea loc în octombrie, pentru că mai sunt paşi procedurali de îndeplinit.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, cu ocazia inaugurării unei expoziţii în cadrul Zilelor Culturale Maghiare, că prin acţiuni culturale românii şi maghiarii se pot cunoaşte mai bine şi pot proiecta împreună viitorul.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, că miercuri dimineaţa va decide formaţiunea pe care o reprezintă cum va vota, dar recunoaşte că personal nu este mulţumit de toţi miniştrii din Guvernul actual.