Oamenii de afaceri Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan vor fi audiați joi la sediul DIICOT din Cluj Napoca în dosarul privind delapidarea clubului de fotbal CFR Cluj, potrivit unor surse judiciare.
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit despre succesul echipei sale în finala Cupei României, 5-4 la penalty-uri, după 2-2 în timpul regulamentar.
Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj, a declarat că decizia în cazul lui Marius Şumudică este corectă, dar că soluţia ideală ar fi trebuit să fie alta.
Iuliu Mureşan, preşedintele clubului CFR Cluj, consideră "injustă" decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne de a menţine depunctarea echipei pe care o conduce.
Steaua ar putea să ceară conducerii clubului CFR Cluj ca și următoarea partidă, cel împotriva echipei Dinamo, să se desfășoare pe stadionul din Gruia. Președintele clubului clujean atrage atenția că acest efort nu ar putea fi suportat de gazonul de pe teren.
Fosta campioană a ajuns la patru meciuri la rând fără victorie în Liga 1, după 1-2 acasă cu Viitorul, şi este în pericol să rateze calificarea în play-off.
Golgheterul sezonului fotbalistic 2014-2015, jucătorul CFR-ului, Gregory Tade, este la un pas de a fi transferat la Steaua București, acest lucru fiind confirmat de oficialii ambelor echipe.