Zeci de utilaje intervin în zona Borhanci pentru amenajarea drumului de acces către noul hub educațional. „Va oferi un acces sigur și organizat atât pentru localnici, cât și pentru cei care tranzitează zona”, spune viceprimarul Dan Tarcea.
Proiectul școlii din cartierul Bună Ziua a intrat în consultare publică. Dacă licitația pentru proiectare și execuție va fi desfășurată fără întârzieri, noua școală de cartier ar putea fi gata în 2027.
Mai multe asocieri de firme au depus oferte pentru realizarea „Școlii Verzi” din Florești, proiect ce vizează extinderea și modernizarea Liceului „Dumitru Tăuțan”.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca are în derulare 101 proiecte cu o valoare de 56,8 milioane de euro, iar anul trecut UMF Cluj și-a consolidat poziția ca instituție de referință în învățământul medical.
Unul dintre terenurile de sport de la Liceul „Dumitru Tăuțan” din Florești a fost acoperit cu un balon presostatic, astfel că terenul poate fi utilizat după orele de curs sau pe timpul iernii.
În acest an, comuna Florești beneficiază de un buget de peste 221 de milioane de lei. „Mai mult de jumătate din buget este direcționat către investiții”, spune primarul Bogdan Pivariu.
32 de școli din Cluj-Napoca vor fi modernizate, iar elevii vor avea condiții de studiu mai bune în urma unei investiții de 100 de milioane de euro. „Elevii vor învăța în școli moderne și bine dotate”, spune viceprimarul Clujului, Dan Tarcea.