Curtea Supremă a ridicat o parte din interdicţiile dispuse în cazul fostului premier Victor Ponta, acesta având voie să vorbească cu presa despre acuzaţiile din dosar, fiindu-i totodată ridicată şi interdicţia de a părăsi ţara.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul Revoluţiei, în urma cererii formulate de fostul prim procuror adjunct al Parchetului General, Bogdan Licu.
Compania Hexi Pharma a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului General pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, în dosarul dezinfectanților diluați din spitale.
Completul de 5 judecători al Instantei supreme nu va mai putea da sentințe mai grele decât cele stabilite de prima instanță –asta prevede un proiect de modificare a codului de procedură penală
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan (PNL), a depus în urmă cu două zile la Înalta Curte o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, deoarece nu a respectat legea şi nu a organizat la timp alegerile parţiale pentru şefia CJ Cluj, data limită fiind ianuarie 2015. Acesta a precizat că a depus o plângere penală şi la procurorul general Tiberiu Niţu pe numele premierului Ponta, dar acesta nu i-a răspuns în termenul legal.
La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a avut loc joi, 18 iunie, primul termen de judecată în contextul recursului formulat atât de Consiliul Judeţean Cluj şi Ministerul Finanţelor Publice, în numele Statului Român, cât şi de reclamanţii Mureşanu Florin, Mureşanu Eugenia şi Mureşanu Radu Pompiliu, împotriva Deciziei Civile nr. 570/16.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul privind stabilirea dreptului de proprietate asupra domeniului „Octavian Goga” de la Ciucea.
Cei doi tineri acuzaţi de comiterea jafului de la o sucursală din Cluj a Băncii Transilvania, în februarie 2009, au fost condamnaţi, miercuri, la câte trei ani de închisoare cu executare, instanţa supremă reducând astfel pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Cluj, de zece ani de închisoare. Cei doi s-au predat, miercuri seară, la sediul Poliţiei Judeţene Cluj, urmând să fie încarceraţi la Penitenciarul Gherla.