Moș Nicolae a împărțit cadouri pentru copiii de la Centrul de zi „Țara minunilor” din municipiul Cluj-Napoca, dar și celor care au urcat în autobuzele școlare.
Proiectul școlii gimnaziale din cartierul Borhanci, unde lucrările de execuție au debutat în iunie 2024, va beneficia de o finanțare substanțială de peste 4 milioane de euro din fonduri europene.
Lucrările la Park&Ride-ului de pe strada Traian Vuia au fost încheiate. „Parkingul de 863 de locuri este pregătit pentru a intra în faza de recepție a lucrărilor”, spune primarul Emil Boc.
Primarul Clujului, Emil Boc, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Naționale a României și i-a îndemnat pe români să apere democrația și parcursul euroatlantic al țării prin vot. „Este o zi importantă pentru destinul democrației din România”, spune edilul Emil Boc.