Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România.
Doina Cornea a fost una dintre puținele figuri eroice ale rezistenței anticomuniste din România și, totodată cetățean de onoare post-mortem al municipiului Cluj-Napoca.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat joi decizia de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, cei care l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, urmând ca dosarul acestora să se rejudece de la zero.
O expoziție de memorie organizată la Cluj va dezvălui o latură mai puțin cunoscută a disidentei anticomuniste Doina Cornea. Peste 100 de obiecte care spun povestea ei vor fi expuse în premieră.