Actualitate
Anul 2029, dedicat Doinei Cornea pentru curajul și rolul determinant în deligitimarea regimului comunist
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România.
În 2029 se împlinesc 100 de ani de la nașterea Doinei Cornea (1929 – 2018).
CITEȘTE ȘI:
„Doina Cornea, doamna din spatele ferestrei”. 100 de tablouri şi desene ale disidentei anticomuniste, expuse în premieră la Cluj. „Dezvăluim latura ei mai puţin cunoscută”
Curajul și rolul determinant al disidentei Doinei Cornea în rezistența anticomunistă vor fi marcate în 2029 prin evenimente speciale.
Anul 2029, dedicat Doinei Cornea pentru curajul și rolul determinant în deligitimarea regimului comunist
Senatul a adoptat, luni, în plen, un proiect de lege care instituie în 2029 Anul Doina Cornea, marcându-se astfel 100 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai importante personalități care s-a opus regimului comunist din România.
Au fost înregistrate 92 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și opt abțineri.
CITEȘTE ȘI:
Tur virtual în casa Doinei Cornea. Povestea disidentei, spusă prin obiectele din locuință
„Se instituie anul 2029 ca «Anul Doina Cornea», pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la nașterea Doinei Cornea (1929 - 2018), personalitate emblematică a rezistenței anticomuniste și a luptei pentru libertate și democrație în România.
Autoritățile administrației publice centrale și locale, instituțiile culturale, instituțiile de învățământ, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza sau sprijini manifestări culturale, educaționale și științifice dedicate comemorării personalității și operei Doinei Cornea. (...) Instituțiile publice pot acorda sprijin logistic și financiar pentru realizarea programelor și proiectelor dedicate «Anului Doina Cornea», stipulează propunerea legislativă inițiată de un grup de parlamentari PNL, potrivit Agerpres.ro
Societatea Română de Televiziune și Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate personalității Doinei Cornea și rolului acesteia în istoria recentă a României.
În expunerea de motive a propunerii legislative, se amintește că Doina Cornea a fost arestată de către Securitatea de la Cluj timp de peste o lună, pentru că s-a solidarizat cu Revolta muncitorilor de la Brașov din 15 noiembrie 1987. Pentru fiecare scrisoare publică în care critica regimul, Doina Cornea, deși nu mai avea salariu, era obligată să plătească o amendă de 5.000 de lei, sumă considerabilă pentru acea perioadă.
„Curajul și consecvența sa au contribuit la delegitimarea regimului dictatorial și au avut un rol important în pregătirea climatului moral care a făcut posibilă prăbușirea acestuia. După Revoluția din Decembrie 1989, Doina Cornea a continuat să militeze pentru democratizarea societății românești, pentru pluralism politic, pentru reconcilierea cu trecutul și pentru afirmarea valorilor morale în viața publică”, se adaugă în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
