Ultimul beat s-a auzit, luminile s-au stins, iar Untold One s-a încheiat. Dronele au supravegheat zona festivalului, iar în ultima zi, autoritățile au aplicat sute de sancțiuni.
Comisia Europeană a redus la 0,7%, de la 1,4% în primăvară, estimările privind creșterea economiei românești în acest an, și a avertizat că deficitul guvernamental va rămâne la un nivel ridicat, de 8,4% din PIB în 2025 și 6,2% din PIB în 2026.
În timp ce partidele din grupul conservatorilor și reformiștilor europeni și-au exprimat sprijinul pentru Ucraina, partidul lui George Simion adoptă un discurs rusofil împotriva Kievului și a Chișinăului, promovând o retorică anti-străini, menită să divizeze societatea. „Adevărul e simplu: AUR face jocul Rusiei”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL).
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, cetățean străin, a fost depistat pe Aeroportul Cluj având ascunse în bagajele personale, diferite cantităţi de substanţe interzise, susceptibile a fi droguri de mare risc și pe care intenţiona să le scoată din România.
Polițiștii locali din Oradea ar putea fi nevoiți să învețe limbi străine, inclusiv maghiara, ca urmare a unor incidente în care cetățeni străini au fost amendați de agenții de poliție, care nu au putut discuta într-o limbă de circulație internațională pentru a explica motivul sancționării.