Marți a expirat termenul anunțat inițial pentru denunțarea unilaterală a contractului la centura metropolitană. Primăria vine cu noi detalii în acest caz și anunță că situația rămâne în analiză: „Sunt evaluate toate documentele, iar decizia legală va fi anunțată public în cel mai scurt timp”, transmite administrația locală.
Autostrada Transilvania, centura Vâlcele-Apahida și drumul expres de la Tureni sunt doar câteva dintre proiectele de infrastructură de impact pentru Cluj ce confirmă pregătirea și capacitatea pentru realizarea unor proiecte de anvergură. „Cine a scos camioanele din Cluj, va realiza și Centura Metropolitană”, spune deputatul liberal Radu Moisin.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a acuzat reprezentanții USR de amatorism politic și duplicitate, în ședința de peste șase ore, unde mărul discordiei a fost proiectul Centurii Metropolitane, tronsonul al doilea.
Mai multe proiecte de infrastructură – drumurile de legătură la centura metropolitană, vor fi realizate din bugetul local. Investiția este de peste 210 milioane de lei.
24 februarie este termenul limită pentru denunțarea unilaterală a contractului centurii metropolitane de către Primărie. Emil Boc a prezentat, luni, în ședința de Consiliu Local, pașii ulteriori unei potențiale anulări contractuale.
Edilul Clujului a explicat, pe larg, în ședința de Consiliu Local, situația proiectului centurii metropolitane și a semnalat necesitatea updatării legislației pentru desfășurarea licitațiilor electronice. „Trebuie schimbat ceva și vom discuta în acest sens la nivel guvernamental”, spune primarul municipiului Cluj-Napoca.