Ați auzit de Petrotel, Arpechim, Fibrex, Sometra, Nitramonia, Viromet, Colorom, Oltchim, Carbochim, Azomureș? Dacă sunteți din generația mea, sigur ați auzit. Daca sunteți din generațiile de după 1990 probabil nu ați auzit, eventual o să aflați câte ceva din cărțile de istorie. Sunt zece fabrici, uzine și combinate de chimie și petrochimie pe care le-am închis sau ne pregătim să le închidem.
România ar putea înregistra un efect de bumerang după măsurile de intervenție aprobate de Guvern în criza carburanților, care includ și limitarea exporturilor. „Efectele la pompă vor fi simbolice”, avertizează specialiștii.
Guvernul a adoptat, joi, ordonanța de urgență care instituie situația de criză pe piața carburanților și introduce măsuri de intervenție până la 30 iunie 2026.
Tensiuni în Coaliție, miercuri, pentru aplicarea măsurilor de sprijin în contextul crizei carburanților. Adoptarea pachetului fiscal a fost amânată pentru joi, iar prevederile ordonanței de urgență vor fi modificate.