Primarul Emil Boc a spus că proiectele din Cluj-Napoca au transformat orașul într-un pol dinamic, conectat la valorile europene.
Clujul a fost dat ca model de bune practici pentru orașele din România și nu numai.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a preluat oficial președinția Uniunii Universităților Clujene pentru următoarele șase luni. „O șansă de a face împreună Clujul universitar și mai puternic”, spune rectorul Anca Buzoianu.
Cei mai importanți lideri ai Partidului Național Liberal din regiunea de nord-vest și-au dat întâlnire la Cluj, sâmbătă, în cadrul conferinței regionale „Europa în fiecare localitate”.
Primarul Emil Boc, a prezentat proiectele privind îmbunătățirea transportului public în comun adoptate cu succes în Cluj-Napoca, în cadrul unei conferințe a Comisiei Europene.
Transportul public în comun va fi gratuit la Cluj-Napoca în zilele de vineri, începând cu luna aprilie. Inițiativa a fost dată ca exemplu de bună practică la Bruxelles.