Un incident deosebit de grav a avut loc în această dimineaţă în comuna Unguraş din judeţul Cluj. Un cioban care se afla cu oile la păscut şi un ajutor al acestuia, un copil de 13 ani, au fost atacaţi de un urs.
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a cărui țară se confruntă cu un conflict în estul separatist prorus, a declarat, într-un interviu acordat la sfârșitul săptămânii trecute publicației austriece Kurier, că și alte state ar putea face obiectul unei agresiuni din partea Federației Ruse, relatează luni agenția de presă Unian.
Doar o persoană ”bolnavă la minte” poate crede că Rusia ar putea ataca Alianţa Nord-Atlantică, afirmă preşedintele rus, Vladimir Putin, afirmând că Statele Unite vor deteriorarea relaţiilor Moscovei cu UE şi sugerând că Washingtonul a provocat criza din Ucraina.
Doi bărbaţi care au deschis focul în exteriorul unei expoziţii de caricaturi cu profetul Mahomed, în Garland, la Dallas, au fost ucişi de către poliţie în noaptea de duminică spre luni, au anunţat autorităţile, relatează CNN.
Nouă persoane și-au pierdut viața într-un atac armat comis marți de un bărbat într-un restaurant din orașul Uhersky Brod, situat în estul Cehiei, a relatat postul de televiziune public ceh (CT), informează AFP și Reuters.
Fostul președinte a atacat dur televiziunile patronate de Sebastian Ghiță și Dan Voiculescu pentru afirmațiile potrivit cărora el ar avea conturi sau firme în străinătate.
Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs sâmbătă după-amiază, şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează CNN.