Administrație

Consiliul Județean Cluj cere Guvernului să îndrepte situațiile aberante din noul Cod al Urbanismului. Alin Tișe: „Aceste prevederi trebuie corectate urgent!”

Consiliul Județean Cluj a înaintat Guvernului Niculescu o serie de propuneri pentru modificarea Codului Urbanismului și reclamă necesitatea unor corecții urgente pentru evitarea blocajelor în domeniul urbanismului: „Nimeni nu mai poate să depună actele ca să își facă o casă simplă”, spune Alin Tișe.

Consiliul Județean Cluj cere Guvernului să îndrepte situațiile aberante din noul Cod al Urbanismului. Alin Tișe: „Aceste prevederi trebuie corectate urgent!”| Foto: monitorulcj.ro Consiliul Județean Cluj cere Guvernului să îndrepte situațiile aberante din noul Cod al Urbanismului. Alin Tișe: „Aceste prevederi trebuie corectate urgent!”| Foto: monitorulcj.ro

 

 


Guvernul este somat să îndrepte situațiile aberante din noul Cod al Urbanismului.

CITEȘTE ȘI: 
Guvernul a dat peste cap întreg procesul de avizare a documentațiilor de urbanism prin noul Cod. Alin Tișe: „Întreaga țară a fost blocată”.

Consiliul Județean Cluj a transmis Guvernului Niculescu o serie de propuneri de modificare a noii legislații din domeniul urbanismului. 


Consiliul Județean Cluj cere Guvernului să îndrepte situațiile aberante din noul Cod al Urbanismului. Alin Tișe: „Aceste prevederi trebuie corectate urgent”

Noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), adoptat prin Legea nr. 169/2026, trebuia să simplifice modul de reglementare a urbanismului, dar în mai multe puncte esențiale restrânge drepturi pe care cetățeanul le avea, elimină soluții care funcționau și lasă autoritățile fără instrumente de aplicare.

„Noul Cod al urbanismului conține prevederi aberante, care creează probleme serioase pentru arhitecți, cetățeni și primării. 
Consider că aceste prevederi trebuie corectate urgent”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 


Propunerile formulate de Consiliul Județean Cluj se referă la modificarea și completarea prevederilor legale, fundamentate pe situațiile concrete identificate în activitatea curentă. 

Un nou Cod al urbanismului, probleme noi

Administrația județeană a identificat 8 situații punctuale în care noile reglementări din domeniul urbanismului complică desfășurarea activității atât pentru cetățeni, cât și pentru autoritățile locale. 


Concret, aceste situații se referă la aspecte care țin de:
*definirea suprafeței construite, 
*cine poate cere autorizația (superficiarul și uzufructuarul au ieșit din lege),  
*contravenții fără termen de prescripție și fără procedură, 
*situația proiectelor – tip promise pentru casele de la țară, care nu există, 
*mutarea urbanismului de la județ la municipiu, fără ca municipiile să o ceară, 
*inexistența în practică a digitalizării solicitate de noul cod, 
*situația în care ministerul interpretează legea prin „clarificări”, iar în instanță răspund autoritățile locale
*digitalizarea, un proiect de viitor, fără nici o etapă intermediară de aplicare

Consiliul Județean Cluj a pregătit un set de propuneri legislative pe care le-a transmis atât Ministerului Dezvoltării, cât și și parlamentarilor, pentru a elimina blocajele generate de măsurile pe care le-au prins în mod defectuos în Codul Urbanismului. 


„S-au grăbit să dea noul cod, ca să prindă un jalon din PNRR. Nu au respectat nimic și este plin de aberații, care blochează urbanismul în întreaga țară. Nimeni nu mai poate să depună actele ca să își facă o casă simplă. Am formulat propunerile pentru a se modifica în regim de urgență aceste prevederi, pentru a permite autorităților dar și oamenilor să își rezolve problemele”, a adăugat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. 

Urbanismul comunelor mutat de la județ la municipiu

Spre exemplu, conform noilor reglementări, urbanismul celor 18 comune din județul Cluj trece de la Consiliul Județean, care avea structura și comisia, la Primăria municipiului Cluj-Napoca. 

CITEȘTE ȘI: 
Cluj, pas decisiv pentru dezvoltarea zonei metropolitane: O singură comisie pentru avizarea integrată a proiectelor de urbanism

Primăria nu a cerut această competență, iar legea nu îi dă pentru ea nici personal, nici buget. Comunele în care se construiește cel mai mult din județ ajung la un aparat deja ocupat cu localitățile propriu-zise, semnalează Consiliul Județean Cluj. 

Răspunderea autorităților locale

O altă situație reclamată de administrația județeană vizează modul în care Ministerul Dezvoltării oferă „clarificări” ale legii fără asumarea răspunderii juridice în timp ce responsabilitatea pentru aplicarea prevederilor revine autorităților locale:

„Primăria sau consiliul județean care aplică o clarificare emite un act pe care instanța îl judecă după lege, nu după clarificare. În proces stau autoritatea locală și funcționarul, amendat personal (art. 144) și chemat în regres (art. 147). Ministerul nu este parte și nu răspunde”, semnalează administrația județeană. 

Digitalizare: termen de 5 ani și nicio etapă intermediară de aplicare

Până în 2031, „ghișeul unic” din noul Cod al urbanismului nu reprezintă decât un articol de lege, iar comisia de avizare integrată va trebui să lucreze doar prin intermediul e-mailului, deși noile reglementări ar fi putut pleca de la soluțiile care funcționează deja. 

CITEȘTE ȘI: 
Consiliul Județean Cluj oferă întregii Regiuni de Nord-Vest soluția digitală de urbanism dezvoltată la Cluj

Consiliul Județean Cluj are un ghișeu unic digital funcțional, care putea fi preluat ca model sau extins la nivel național. În schimb, legea promite o platformă de la zero, peste cinci ani, fără nicio etapă până atunci.

Astfel, ghișeul unic național nu are un calendar de implementare, buget sau etape intermediare. De altfel, Codul nu prevede preluarea platformelor locale care funcționează deja.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cluj, pas decisiv pentru dezvoltarea zonei metropolitane: O singură comisie pentru avizarea integrată a proiectelor de urbanism

Guvernul a dat peste cap întreg procesul de avizare a documentațiilor de urbanism prin noul Cod. Alin Tișe: „Întreaga țară a fost blocată”.

Noul Cod al urbanismului: proceduri simplificate și responsabilizarea comună a beneficiarilor și proiectanților

Ultimele Stiri
abonare newsletter