„Dan Petrescu, ca și demis de la CFR”, titrau publicațiile sportive din presa centrală în această săptămână.
Nu mai puțin de șase jucători s-au despărțit de FC Universitatea Cluj înaintea noului sezon de liga secundă.
Universitatea Cluj a realizat al treilea transfer în această vară.
Fostul fotbalist Adrian Cocan, fundaş al echipei Universitatea Cluj, a trecut la cele veșnice la vârsta de doar 51 de ani.
Primăria municipiului Cluj-Napoca refuză să se implice mai mult la clubul de fotbal CFR Cluj.
U-Banca Transilvania continuă să își întărească lotul în vederea viitorului sezon competițional.
După remiza frustrantă cu Astra Giurgiu, CFR Cluj a pierdut prima șansă în lupta la titlu în Liga 1, iar problemele misterioase din club încep să-și facă simțită prezența tot mai tare și în prestația din teren.
Astra Giurgiu și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 2-2, partida disputată, duminică seară, la Giurgiu. „Feroviarii” au condus cu 2-0