Sport

U-BT Cluj-Napoca obține a opta victorie în EuroCup. Silvășan: „Avem șanse foarte bune să ne calificăm”

U-Banca Transilvania a câștigat duelul contra formației din Polonia, scor 80-76.

U-BT a obținut a opta victorie din EuroCup/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook U-BT a obținut a opta victorie din EuroCup/ Foto: U-BT Cluj-Napoca - Facebook

 

 


U-Banca Transilvania și-a revenit după eșecul de săptămâna trecută din BKT EuroCup și a obținut un rezultat pozitiv marți seara. Alb-negrii au depășit-o pe Slask Wroclaw, ajungând astfel la 8 rezultate pozitive în actualul sezon. La final, tabela a indicat 80-76 în favoarea campionilor României. 

 


Andrija Stipanović a fost vioara întâi pentru U-BT în debutul întâlnirii, unul pe care clujenii l-au dominat prin intensitate. Mingea a circulat cu rapiditate și a ajuns ușor în spațiul de trei secunde, acolo unde Stipe și-a depășit adversarii, marcând 8 puncte în primele 5 minute. Astfel, U-BT s-a desprins la 13-3, apoi Mihai Măciucă a profitat de blocajul ofensiv pentru a se demarca și a înscrie de la mare distanță, 29-18. Imediat a venit o nouă triplă, care a purtat semnătura lui Mokoka, scor 32-20. Jucătorii lui Mihai Silvășan au păstrat un nivel ridicat al jocului și au intrat la cabine sub adăpostul a 11 puncte.

La revenirea pe parchet, polonezii au arătat mai multă prospețime, iar Gravett și-a apropiat colegii la 46-39. La scurt timp, Wisiniewski a înscris din nou, 46-43. Mokoka și Stipe i-au scos din faliment, în vreme ce Mareks Mejeris a adus energie de pe banca de rezerve. Slask a strâns rândurile în apărare și a beneficiat în paralel de prestații la înălțime din partea lui Dušan Miletić și Daniel Golebiowski. Drept urmare, oaspeții chiar au trecut la conducere preț de câteva secunde, 67-68. Replica celor de U-Banca Transilvania a venit de la Jarell Eddie, care a punctat din spatele semicercului, iar Patrick Richard a adăugat un nou coș. Golebiowski le-a dat emoții pe final clujenilor, însă au gestionat cu încredere ultimele secunde, pentru a repurta un nou rezultat pozitiv. 


 Silvășan: „Meciul nu a fost grozav din punctul nostru de vedere”

„Sunt bucuros că am obținut această victorie. Orice victorie în EuroCup contează mult. Realitatea este că am ajuns la un bilanț de 8 victorii și 3 înfrângeri, deci avem șanse foarte bune să ne calificăm mai departe. Evident, meciul nu a fost grozav din punctul nostru de vedere. Nu am strălucit ofensiv, dar am reușit să ne păstrăm calmul și să marcăm puncte importante pentru a câștiga meciul. Mergem mai departe, trebuie să fim mai buni și lucrăm la acest lucru. Din păcate, Karel nu a mai putut evolua după pauză, a resimțit dureri la gleznă și nu am vrut să riscăm o accidentare. Se va odihni, cu scopul de a fi refăcut total la următorul meci. Nu ne gândim încă la calificarea mai departe, mai sunt meciuri de jucat, vrem să rămânem concentrați și sănătoși. Nu vrem să întrăm în acele calcule inutile, luăm ce e mai bun din fiecare partidă și construim pentru a ajunge cât mai sus. Ne dorim și locul doi, e un obiectiv realist. Referitor la Mihai Măciucă, este un jucător pe care ne bazăm, a primit minute acum deoarece a avut o evoluție consistentă împotriva Voluntariului. Nu trebuie să facem un caz special din asta, este un jucător important pentru noi, mai ales în România. Aștept să îmi confirme și să devină un jucător important și în EuroCup. E un băiat muncitor și are șanse foarte bune să joace la acest nivel”, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul U-BT Cluj.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

U-BT Cluj a reușit a zecea victorie consecutivă în campionat

U-BT a pierdut în deplasare cu Turk Telekom. Silvășan: „Unul dintre cele mai proaste meciuri ale noastre în EuroCup”

abonare newsletter