Sănătate

Ce să faci când copilul nu mai respiră? Paramedic din Cluj: „Aceste manevre îi pot salva viața” VIDEO

Dr. Paul Oargă, un paramedic pe SMURD din Cluj-Napoca, explică ce trebuie să facem în cazul în care vedem că un copil nu mai respiră, dar și care pot fi cauzele acestui lucru.

Ce să faci când un copil nu mai respiră? / Sursă foto: captură ecran Paul Oargă

 

 


Începând cu un caz concret în care un bebeluș respira greu, dr. Paul Oargă, un paramedic pe SMURD Cluj și rezident la ATI, explică cum trebuie să reacționăm în astfel de situații.

 


El a precizat și ce poate să însemne atunci când un copil se oprește din respirat:

„Cazurile pe ambulanță la terapie intensivă pot să fie foarte diverse, începând de la adult simplu, la gravidă, copil sau chiar bebeluș. Trebuie să fim pregătiți să răspundem indiferent care ar fi acesta. Bineînțeles, încărcătura emoțională este una puternică. Am fost solicitați la un copil de câteva luni care nu respira. Cauzele pot să fie multiple - ne gândim la asta dinainte de a ajunge la fața locului. Începând cu simpla obstrucție de cale aeriană, adică copilul aspiră un corp străin care blochează respirația, calea aeriană, și nu mai poate respira. În cazul acesta trebuie să intervenim noi, ca martori, ca părinți, ca cei care asistă la acest eveniment, cu câteva manevre simple pe care vreau să vi le arăt la finalul acestui clip. Un copil se poate opri din respirat și din alte motive, cum ar fi o criză convulsivă, o criză convulsivă febrilă datorată unei temperaturi crescute sau o infecție a  tractului respirator”, a spus Paul Oargă.


Din fericire, starea copilului de la cazul respectiv a fost una bună, fiindcă putea să plângă și „avea tonus”. Situația nu a fost atât de complicată pe cum părea, însă copilul a fost transportat la spital pentru mai multe investigații.

Un copil se îneacă cu mâncare: cât de grav e?

Există și alte cazuri în care un copil nu poate să respire, precum atunci când acesta se îneacă cu un corp străin.


În asemenea situații, prima dată trebuie să ne dăm seama cât de severă este obstrucția și când trebuie să intervenim:

„Ne-am bucurat că acel caz a fost cu final fericit, dar hai să vedem dacă avem o obstrucție cu un corp străin, cu mâncare de exemplu, la un copil cu vârsta de până la un an, cum trebuie să intervenim. Anume, ce manevre salvatoare de viață pe care, după cum și numele lor, dacă nu le facem, s-ar putea surveni cu decesul copilului. Prima dată trebuie să stabilim dacă obstrucția este severă sau nu. Cum facem asta? Cu ajutorul tusei. Dacă el poate tuși, asta înseamnă că obstrucția nu este una severă și trebuie doar încurajat să tușească. În schimb, dacă avem un copil care nu poate tuși, se albăstrește la față, este vizibil că el nu mai respiră, atunci trebuie să intervenim”, a spus Paul Oargă.


CITEȘTE ȘI:

Un clujean a repornit inima soției sale: „Am luat-o în brațe, după care am început manevrele de prim ajutor” VIDEO

 

Manevre salvatoare, în cazul unui copil care nu mai respiră

Dacă obstrucția cu un corp străin este severă, trebuie să intervenim pentru a salva viața copilului. În cazul unui copil cu vârsta de până la un an, în primă fază trebuie să aplicăm lovituri interscapulare, spune paramedicul, care explică și modul în care acestea se aplică:

„Cum intervenim? Cu lovituri interscapulare. Va trebui să prindem mandibula copilului cu degetele. Atenție, mandibula să fie. Îl punem pe antebraț și cu dosul palmei aplicăm lovituri interscapulare. Scapula este numele pentru omoplat. Între omoplați, la nivelul coloanei, putem să aplicăm cu podul palmei 5 asemenea lovituri, cu copilul aplecat ușor în față.”

După ce am făcut cele cinci lovituri, în mod normal la un adult trebuie aplicată manevra Heimlich, însă la un copil atât de mic nu putem să facem acest lucru și îi aplicăm compresiuni toracice cu două degete. Paul Oargă a explicat cum trebuie să le facem în schimb și când e cazul să resuscităm copilul:

„După 5 asemenea lovituri ar trebui să facem manevra Heimlich, la adult. În schimb, la copilul de până la un an nu facem manevra Heimlich, nu facem compresiuni abdominale, ci trebuie să facem compresiuni toracice pentru că dacă facem compresiuni abdominale există un risc de lezare a organelor interne care sunt friabile, sunt sensibile la copilul de până la un an. Atunci, prindem capul, îl întoarcem pe antebraț și o să facem deasupra coșului pieptului, cu două degete, compresiuni toracice. Cinci. În acest fel urmărim după fiecare compresiune să vedem dacă corpul străin s-a eliminat. Scopul nu este să facem cele cinci compresiuni, scopul este să le facem cum trebuie ca să creștem șansa de a elimina corpul străin. Și dacă după alte cinci lovituri acesta nu iese, revenim la metoda sandwich-ului. Și atenție, trebuie să prindem de părțile osoase, nu de părțile moi, pentru a nu creea o obstrucție în plus. Deci, trecem înapoi la lovituri interscapulare.

Facem asta până copilul este conștient. Dacă copilul devine inconștient și nu respiră va trebui să începem resuscitarea acestuia. Asta ar trebui să facem noi dacă avem un copil care se îneacă cu mâncare, cu vârsta de până la un an. Peste vârsta de un an se pot face compresiuni abdominale (manevra Heimlich), dar bineînțeles trebuie să o adaptăm tot timpul la greutatea copilului și la dimensiunea acestuia.”

CITEȘTE ȘI:

De gardă pe SMURD Cluj: te poți trezi din comă? Paramedic: „O urgență majoră cu care ne confruntăm des în teren” VIDEO

VIDEO. O noapte de gardă la Untold. Paramedic: „Unele cazuri au ajuns la spital, s-a intrat de urgență în operație”

abonare newsletter