Politică

OPINIE. Viorel Nistor: „Viktor Orbán: «slugă la doi stăpâni» sau stăpân la două slugi?”

Am așteptat (chiar dacă eram prin concediu) să se facă măcar un pic de lumină, să se clarifice și să se identifice o „ieșire” rezonabilă în urma declarațiilor programatic rasiste ale lui Viktor Orbán făcute la Băile Tușnad în România (de altfel, binecunoscute).

Viorel Nistor, lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism

 

 


 Putea rămâne așa, aici, în miezul Europei și în plin război? Agresivitatea și rostirea deschisă a unei chestiuni rasiale din acest discurs universaliza tema și o dezlega practic de orice context istoric sau teritorial, făcând-o „problemă” de dezbatere europeană (cel puțin) și globală, în cele din urmă. În obișnuitul său spici de vară din acest an, Viktor Orbán părea că nu mai poate de grija ungurilor (care se „corcesc” ca rasă), de grija unei Ungarii Mari (că e prea Mică?), apoi de grija Europei că-și pierde identitatea, esența (și puterea), de grija creștinătății că se duce „pe sfârlă” (și pe Coran), în fine, de grija întregii lumi, în care războiul declanșat de Rusia în Ucraina e doar o mască a celor de mai sus temeiuri mult mai grave pentru el. De aceea era important să știm, să aflăm, să înțelegem cum vor reacționa ceilalți și cum se vor poziționa, pentru că problema ne privește pe toți. 

 


În paranteză fie spus, se poate observa că premierul Ungariei nu face asemenea declarații provocatoare și scandaloase la el în țară, preferă să le facă în altă parte, o face sistematic, an de an (la Băile Tușnad de obicei), iar „alegerile” nu sunt niciodată întâmplătoare. Obține mai multe lucruri deodată prin asta: își scutește țara de un șoc politic și mediatic, evitând premeditat a face din Ungaria o țintă, delocalizează „conflictul”, plasându-l în alte zone favorabile lui, dispersează tezele dorite într-un spațiu suficient de precis și îndeajuns de ambiguu pentru a obține efectul (politic) dorit, apoi face pe inocentul invocând (el sau alții) că a fost răstălmăcit. Iar UDMR îi ține isonul și îi ia partea, transferând greutatea unor asemenea declarații riscante, malițioase, tulburătoare, scandaloase într-o zonă neutră, culturală, personală, spirituală. Scenariul e prea străveziu pentru a sta în picioare, inclusiv politic. 

Vreme de circa o săptămână, autoritățile românești „au tăcut chitic”. Argumentul inexistenței unei traduceri integrale a discursului de la Băile Tușnad „ține” doar pentru presa săracă și independentă din România, nu pentru cea „dependentă” (nici ea n-a avut „traducerea”?) și nici pentru autorități, căci, sunt absolut convins, serviciile secrete românești au făcut „relatări” extinse de la fața locului. Cum să-i spunem: atitudine șovăielnică (într-o situație clară și imposibil de ocolit), lipsă de viziune și curaj, frica de a nu tulbura „balta de interese” de la putere etc.? Prima reacție a statului român, printr-o poziția scrisă a ministrului de Externe Bogdan Aurescu, întârziată și ea, a fost una slabă, vagă, generală, „de serviciu”, i s-a spus chiar „lemnoasă”, inadecvată și disproporționată în raport cu faptele. Cred că merita mai  mult chiar și Aurescu, agățat și el de proprii stăpâni politici (nu de interese de stat strategice). La îndemn și semnale europene (s-a spus), a reacționat foarte târziu și președintele Klaus Iohannis, ceva mai clar și cerând explicații UDMR, aplaudaci ai tezelor lui Viktor Orban. Ar fi fost obligația primului-ministru al țării, Nicolae Ciucă, să reacționeze cu fermitate primul, dar cine s-o facă când acesta nu iese din ordinul „șefului” de la Cotroceni. Reacția lui Ciucă, venită în urma tuturor, a fost de genul „a treia zi după scripturi”, moale, fără atitudine și nerv, o „copie” scoasă la comandă din sertar, așa cum pare toată guvernarea. Ce să mai spui atunci de reacția lui Marcel Ciolacu, liderul PSD, care s-a dat „lovit”, evitând să se pronunțe, de parcă covid-ul anihilează și funcția gândirii, și a poziționării politice și a demnității. Ciolacu, de fapt, în loc de-a reprezenta țara, proiectează noile înțelegeri la guvernare cu UDMR, atunci când actuala coaliție (cu un PNL complet consumat și uzat) se va fi dezmembrat. 


Să spunem că la provocarea lui Viktor Orbán au luat poziție fermă toți cei importanți și care contează, de la americani (cea mai dură), la europeni (ceva mai moale) șamd, o atitudine de respingere și condamnare, cum era și firesc. Veți zice că, în fond, nu s-a întâmplat nimic grav, nu s-au generat fapte, nu există consecințe directe acum, de ce atâta agitație și atenție. Așa pare, doar că în politică și în asemenea vremuri, lucrurile nu merg așa. Aceste exerciții repetate, ispitiri și declarații malițioase, ca forme ale unui „război hibrid generalizat”, probează o atitudine și o capacitate de înțelegere și de absorbție a unui „conflict”, mai mult sau mai puțin simbolic. E bine să te poziționezi corect și să ieși curat ca țară din aceste „clinciuri” politice într-o vreme tot mai volatilă și neclară. 

Asupra motivațiilor și mizelor reale ale lui Viktor Orbán n-o să insist foarte mult, el încearcă, pur și simplu. De la electoratul maghiar a luat încrederea totală ca politician, de la UE a luat rofitul strategic și banii, de la ruși (vrea să) ia gazul și benzina ifetine. În situație de status quo, el nu mai are nimic de câștigat, de la europeni și americani nu mai poate primi bani și privilegii (dimpotrivă), pacea nu-i folosește la nimic, de la război mai are o „speranță”. E limpede că și lui (ca aproape oricărui politician care are prea mare succes) puterea i s-a urcat la cap și îi smintește judecata dreaptă sau realistă. Nici oamenii cei mai apropiați (care au plecat de lângă el), nici „dușmanii” nu-i pot schimba această gândire. Dar cine l-ar putea opri pe cineva atins de „morbul puterii”? Nimeni! Fiecare pasăre pe limba ei piere. Nici Vladimir Putin nu pare a dori să pună capăt războiului, nici Viktor Orbán nu pare a ști să se oprească. Pentru acesta din urmă, e o mare încercare ce face, dorind să fie nu slugă la doi stăpîni (UE și Rusia lui Putin), ci, probabil, stăpân la două slugi (aceiași), mult mai mari și mai puternici decât el fiecare dintre ei. Are vreo șansă până la capăt să reușească? Mă îndoiesc din toate puterile!


Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de mai mult de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.

CITEȘTE ȘI:

OPINIE. Viorel Nistor: „De ce pana mea...”

Opinie. Viorel Nistor: „Un premier pentru liniștea unora/altora”

abonare newsletter