Monitorul Cartierelor

Va fi gata baza sportivă La Terenuri anul acesta? Ce spune primarul Emil Boc

Lucrări „cu emoții” la baza sportivă din Mănăștur. Constructorul a rămas în urmă, însă recuperează rapid, arată primarul Emil Boc.

 

 


Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc a declarat că baza sportivă La Terenuri va fi finalizată anul acesta, posibil chiar la începutul toamnei. 

 


„Baza sportivă La Terenuri o finalizăm, până la urmă, anul acesta. Firma și-a reintrat în normalitate, am primit și raportul de execuție. Deja este executat cam 20% și graficul este ca pe august să se termine lucrarea. Sunt șanse să se încadreze în termen, ca începutul toamnei să ne găsească cu baza sportivă finalizată în Mănăștur. Voi monitoriza, așa cum am făcut cu fiecare mare proiect și voi atrage atenția, dacă va fi cazul, să punem firma pe lista rușinii”, a declarat Emil Boc, la o emisiune radio.

Emil Boc a declarat că lucrările la baza sportivă din Mănăștur sunt monitorizate cu atenție, iar dacă firma nu va respecta termenul contractual, va fi trecută pe „lista rușinii” a companiilor care nu vor mai putea executa lucrări publice în municipiu.


Este vorba despre asocierea SC RoVerde Landscaping SRL – SC OpenTrans SRL – SC Electrogroup SA – SC Cris Garden SRL – SC Prospect Drill SRL, care, în urma licitației, a câștigat contractul în valoare de 5,5 milioane de euro (fără TVA).

Baza sportivă La Terenuri, în întârziere?

În ianuarie, fostul deputat Adrian Dohotaru avertiza că lucrările la baza sportivă La Terenuri s-ar putea să nu fie gata la termenul anunțat, arătând că, la fața locului, lucrările par că bat pasul pe loc.


Fostul deputat și activistul Adrian Dohotaru trage un semnal de alarmă, spunând că, la cum arată situația din teren în prezent, „e clar” că lucrările nu vor fi gata la termenul anunțat, adică în vara anului 2021.

„Îmi place cartierul în care locuiesc, în Mănăștur, dar se vede de la o poștă că e înghesuit. Are nevoie de spații verzi, de bunuri comune ca să nu fie un cartier dormitor. La Terenuri se reface, însă în ritm de melc. Am trecut azi pe acolo, doar un exacavator lucra, alteori niciunul. E clar că nu va fi gata la vară, motiv suficient pentru Primărie să rezilieze contractul. Parcul Colina urmează să fie distrus dacă traseul centurii rămâne la fel. În Parcul Rozelor extinderea parcului spre Canalul Morii, propusă de SOS, accepatată de Primărie, trenează de ani deja. Mai mult, sute de copaci au fost tăiați lângă, pentru construcții. Vreau spații verzi de calitate pentru copiii mei la mine în cartier, nu să merg în alte cartiere. Și sunt sigur că sunt de acord cu mine încă vreo sută de mii de mănăștureni, să ne audă și autoritățile”, a scris Dohotaru, într-o postare pe Facebook.


Primarul Emil Boc a declarat atunci, pentru Monitorulcj.ro, că nu are informații că lucrările nu vor putea fi finalizate până la 31 august 2020, însă va monitoriza situația.

Bază sportivă modernă, pe 4,2 hectare, în Mănăștur

Investiția are ca obiect crearea unei baze sportive și de agrement pe o suprafață de peste 4,2 hectare (42.410 mp). Practic, clujenii de toate vârstele vor avea la dispoziție un parc de relaxare și agrement, dar și o bază sportivă modernă, cu dotări de ultimă generație și cu acces gratuit, promite municipalitatea. De asemenea, baza va oferi clujenilor o suprafață de spații verzi amenajate de peste 18.000 de metri pătrați.

Baza sportivă și parcul de agrement vor cuprinde terenuri pentru sporturi în aer liber (tenis de câmp, baschet, mini fotbal, badminton, volei), amenajate cu suprafețe sintetice adaptate și prevăzute cu nocturnă. Vor mai exista terenuri de beach volley cu nisip, o pistă de alergare, o zonă cu aparate și echipamente parkour, un skatepark, dar și zone de fitness.

Mai departe, baza sportivă va include o clădire multifuncțională cu parter și etaj, cu o suprafață construită de 1.210 mp (suprafață desfășurată – 1.742 mp). În această sală vor avea loc activități sportive indoor, precum squash, tenis de masă, escaladă, yoga sau aerobic. Tot în cadrul bazei sportive și parcului de agrement vor fi realizate zone de recreere pentru copii și pentru seniori, dar și un amfiteatru în aer liber, în care va exista posibilitatea amenajării unui patinoar, pe timp de iarnă. Durata de realizare a investiției este de 16 luni.

CITEȘTE ȘI

Contractul pentru „La Terenuri” a fost semnat! Când va fi gata cea mai modernă bază sportivă?

 

abonare newsletter