Comuna Mihai Viteazu a găzduit duminică Festivalul Cepei, unul dintre cele mai importante evenimente agricole și culturale din zonă. La eveniment au participat Mircea Abrudean, președintele Senatului, europarlamentarul Daniel Buda, consilierii județeni Paul Țiriac și Igor Cojocariu, alături de primarul localității, Cristian Olaru.
Inspectoratul General al Poliției (IGP) din Republica Moldova a pornit o anchetă după ce mai mulți cetățeni moldoveni din Moscova au călătorit cu un autocar spre Belarus pentru a vota la alegerile parlamentare de duminică.
Danemarca va interzice săptămâna viitoare toate zborurile de drone civile pe teritoriul său, pentru securitatea summitului european, care va reuni șefii de stat și de Guvern ai UE, la Copenhaga.
Până la ora 15:00 peste 35% dintre cetățenii cu drept de vot a Republicii Moldova s-au prezentat la urne, mai exact aproximativ 1.025.676. Dintre aceștia, peste 145.600 s-au prezentat la secțiile deschise din diaspora.
De la Universuri preistorice până la lumi fantastice și spațiale, Clujul devine, între 1 și 5 octombrie, capitala construcțiilor LEGO®. Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Asociația Brickenburg, organizează tradiționala expoziție „Ethnologia Galactica – Săptămâna fanilor LEGO®”.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat ca 2.400 de militari francezi care vor participa la exercițiul DACIAN FALL 2025 vor intra în țară până la 30 septembrie, pe la punctele de frontieră din Giurgiu și Vama Veche.
Clujenii se vor bucura astăzi, 28 septembrie, de o vreme plăcută de toamnă, cu cer variabil și precipitații reduse. Temperaturile maxime vor ajunge până la 18°C în timp ce minimele vor fi între 7-9°C.