Vremea în weekend este în schimbare: maximele termice ajung la 30 de grade, dar nu vor lipsi aversele însoțite de descărcări electrice, iar vântul va sufla cu putere în zonele montane.
La finalul acestui an, 27 km de autostradă ar putea fi deschiși circulației între Topa Mică și Poarta Sălajului, dacă compania de drumuri rezolvă birocrația necesară privind nodul rutier de la Românași, iar constructorul UMB se mobilizează în teren.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează asupra unor email-uri false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că procesul de rambursare a taxei a fost finalizat.
Furtuna de joi din Cluj-Napoca a creat pagube serioase. Mai mulți arbori au fost doborâți de vântul puternic în Parcul Feroviarilor, Parcul Central, dar și în cartierele din municipiu.