Formația lui Mihai Silvășan mai are nevoie de o singură victorie pentru a ajunge în ultimul act al campionatului.
Indiferent de zonă, Paștele are multe obiceiuri și tradiții pentru creștini.
Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, în localitatea Căianu, județul Cluj.
Un om grav bolnav a câștigat un premiu uriaș la loto, promițând să folosească banii pentru a-și salva viața.
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand.
Programul mijloacelor de transport public din municipiul Cluj-Napoca în perioada 1 – 6 mai, actualizat.
Un baraj s-a prăbușit într-unul din cele mai bune locuri pentru Safari, ducând la decesul a peste 40 de oameni, inclusiv copii. Catastrofa vine după săptămâni de ploi torențiale care au devastat deja țara, ucigând aproape 100 de oameni și provocând pagube materiale extinse.
În pragul minivacanței de 1 Mai, temperaturile se vor situa peste normalul perioadei, cu vreme bună și cer senin.
Un căprior ținut în captivitate de un bărbat din comuna Cuzdrioara a fost eliberat în habitatul natural.
12 formațiuni politice, din 15, și 4 independenți, din 7, au fost validați de BEC în cursa finală pentru alegerile europarlamentare.