Economie

Prețul apartamentelor se află într-o continuă creștere la Cluj. Un metru pătrat se apropie de 2.200 de euro

Prețul apartamentelor de vânzare în Cluj-Napoca s-a aflat într-o continuă creștere și în luna aprilie. Un metru pătrat a ajuns să coste în medie 2.140 de euro.

Un metru pătrat a ajuns să coste în Cluj-Napoca în medie 2.140 de euro/ FOTO: Monitorul de Cluj Un metru pătrat a ajuns să coste în Cluj-Napoca în medie 2.140 de euro/ FOTO: Monitorul de Cluj

 

Potrivit statisticilor compariimobiliare.ro, prețul mediu de vânzare al apartamentelor în orașul de pe Someș a ajuns la 2.140 euro/mp în luna aprilie a acestui an.


 

În aceeași perioadă a anului 2021 prețul mediu era de doar 1.671 euro/mp, însemnând o creștere de aproape 500 euro/mp, iar în luna martie a acestui an prețul mediu pentru un apartament era de 2.109 de euro/mp.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Cele mai multe căutări, după numărul de camere, au fost în felul următor: apartamente cu 3 camere (48% din căutări), apartamente cu 2 camere (33% din căutări), apartamente cu 4 camere (12% din căutări) și apartamente cu o cameră (8% din căutări).

Sopor și Mănăștur, cele mai căutate zone

Potrivit sursei citate, cumpărătorii nu au mai fost la fel de interesați de cartierul Zorilor în luna aprilie, cele mai căutate apartamente fiind în cartierele Sopor și Mănăștur.


Cartierul Sopor rămâne printre cele mai scumpe cartiere din municipiul Cluj-Napoca, prețul mediu al unui apartament fiind de 3.083 de euro/mp.

În Florești prețurile ajuns la 1.412 de euro/mp.


Cele mai căutate zone din Cluj-Napoca și Florești:

  • Sopor - 21%
  • Mănăștur - 13%
  • Florești - 6%
  • Mărăști - 5%
  • Iris - 4%
  • Grigorescu - 4%
  • Gheorgheni - 4%
  • Zorilor - 3%
  • Central - 3%
  • Bună Ziua - 2%

 

CITEȘTE ȘI:

Florești, primul „orășel de 15 minute” din România. Ce îi atrage pe toți noii veniți în comuna de lângă Cluj-Napoca?

Cât costă să cumperi o casă sau un teren în Cluj-Napoca? Prețul mediu pentru case - 252.012 euro

abonare newsletter