Artă & Cultură
Elevii clujeni au câștigat aurul la World Choir Games 2026: Punctaj maxim obținut de „Junior VIP” din Cluj, singurul cor care a reprezentat România la competiția din Suedia
Clujul este campion mondial în urma performanței obținute de copiii corului „Junior Vip”: tinerii clujeni au urcat pe podium după ce au câștigat aurul la World Choir Games 2026, competiție internațională desfășurată în Suedia.
Cei 46 de copii ai corului „Junior Vip” au câștigat medalia de aur la Olimpiada Mondială Corală din Helsingborg, Suedia.
Elevii clujeni au câștigat aurul la la World Choir Games 2026: Punctaj maxim obținut de „Junior VIP” din Cluj, singurul cor care a reprezentat România la competiția din Suedia
Clujul și România au fost reprezentate la cel mai înalt nivel pe scena internațională.
Corul de Copii „Junior VIP”, condus de dirijoarea Anca-Mona Mariaș, a câștigat medalia de aur la World Choir Games 2026, cea mai mare competiție corală internațională din lume, desfășurată la Helsingborg, în Suedia.
Performanța Clujului a fost apreciată de edilul Emil Boc:
„Clujul, campion mondial!
Medalie de aur pentru corul de Copii „Junior VIP” la Olimpiada Mondială a Corurilor 2026 din Suedia”, a notat primarul municipiului Cluj-Napoca într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.
Cu un punctaj de 84,88, tinerii artiști clujeni au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în categoria Children's Choirs, concurând în Champions Competition, competiția rezervată celor mai valoroase coruri din lume.
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât Junior VIP a fost singurul cor care a reprezentat România la ediția din acest an a World Choir Games.
Corul clujean, cu o tradiție de peste 30 de ani, s-a impus în fața celor 146 de coruri, din 40 de țări, în cadrul competiției corale internaționale.
Edilul Clujului a mulțumit tuturor celor implicați în susținerea performanței obținute de tinerii clujeni. De altfel, corul de copii Junior VIP este unul dintre proiectele susținute prin finanțare nerambursabilă de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, în baza Legii nr. 350/2005.
„Felicitări Corului de Copii „Junior VIP” din Cluj-Napoca pentru o performanță extraordinară! Felicitări pentru că duceți numele Clujului și al României pe cele mai importante scene ale lumii! Suntem mândri de voi!”, a notat primarul Emil Boc în mesajul său.
Cu o activitate de peste trei decenii, corul clujean „Junior Vip” a colaborat de-a lungul timpului cu Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Filarmonica de Stat Transilvania, și a susținut sute de concerte și recitaluri la nivel european.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
