Administrație

Contractul pentru Liceul și sala de sport din Borhanci, semnat săptămâna viitoare. Investiție de peste 7 milioane de euro

Contractul de 7,3 milioane de euro pentru proiectul Liceului și Sălii de sport, viitorul HUB Borhanci, urmează să fie semnat săptămâna viitoare.

Liceu și sală de sport în viitorul Hub Borhanci/imagine randată. Foto: Emil Boc Facebook.com Liceu și sală de sport în viitorul Hub Borhanci/imagine randată. Foto: Emil Boc Facebook.com

 

 


Proiectul viitorului Hub educațional din colonia Borhanci include o serie de obiective de investiții, precum creșă, grădiniță, școală gimnazială, liceu, o zonă de pădure-parc, bază sportivă.

 


În februarie 2023, administrația locală a lansat licitația publică care prevede proiectarea și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investitii Liceu și Sală de sport în cartierul Borhanci.

În condițiile în care nu au fost înregistrate blocaje cauzate de contestații, contractul pentru viitorul liceu urmează să fie semnat săptămâna viitoare, potrivit edilului Emil Boc. 


„Vestea bună este că săptămâna viitoare, în 8 august, semnăm și contractul pentru realizarea liceului și a sălii de sport din viitorul HUB Borhanci, adică partea care lipsea din această ecuație educațională. 

Toate proiectele mari din viitorul Hub Borhanci sunt în lucru, în diverse etape de realizare”, a anunțat edilul Emil Boc în ședința de Consiliu Local de joi. 


Proiectul viitorului liceu și a sălii de sport din colonia Borhanci are o valoare de 7,3 milioane de euro. 

Viitorul HUB Borhanci va dispune de următoarele obiective de investiții:


Creșă de 99 de locuri

Proiectul viitoarei creșe se află în evaluare la Compania Națională de Investiții (CNI), urmând să fie finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Valoare estimată: 5,4 milioane de euro, fără TVA.

Grădiniță

Ordinul de începere pentru proiectare a fost semnat în 8 iunie 2023, iar documentația urmează să fie predată către CNI. 

Valoare estimată: 3 milioane de euro, fără TVA.

Școala Gimnazială și Sala de sport 

Ordinul de începere pentru proiectare a fost semnat în 29 mai 2023. 

Valoare estimată: 8,5 milioane de euro, fără TVA. 

Bazin de înot, plus lucrări pentru echiparea edilitară a viitorului HUB educațional din Borhanci

Amplasamentul a fost predat în 26 mai 2023. 

CITEȘTE ȘI: 
Bazinul de înot din Borhanci ar putea fi realizat în timp record. Emil Boc, după semnarea contractului de execuție: „Cluj-Napoca este un reper în regiune în materie de infrastructură sportivă”

Valoare estimată: 23,8 milioane de euro, fără TVA. 

Liceu și Sala de sport, în Borhanci

Contractul urmează să fie semnat în 8 august 2023. 

Valoare estimată: 7,3 milioane de euro.

Viitorul Liceu din Hubul educațional Borhanci va dipune de: 

Liceul din viitorul Hub Borhanci/imagine randată. Foto: Emil Boc Facebook.com

- 12 săli de clasă, 3 laboratoare, 6 cabinete limbi străine, 9 cabinete profesori, 6 birouri, un cabinet medical, 8 spații depozitare, 12 grupuri sanitare, o bibliotecă, o sală multifuncțională (capacitate 132 elevi)

- suprafață construită la sol: 1.456,58 mp

- suprafață construită desfășurată: 4.056,31 mp

- regim de înălțime: Parter + 2 etaje

Sală de sport

- gradene (195 locuri), 9 grupuri sanitare, 6 vestiare, spațiu de depozitare.

- suprafață construită la sol: 1.431,93 mp

- regim de înălțime: Parter

Potrivit datelor proiectului asumat de Primărie, în lipsa contestațiilor, proiectul ar putea fi realizat în termen de 1 an și 7 luni.

Soluții de finanțare pentru viitoarea Pădure-parc din Borhanci

Proiectul Hubului din Borhanci vizează și realizarea unei Păduri-parc pe o suprafață de peste 50 ha, care include traseu pentru dirtbike, grădină și parc tematic.

Potrivit primarului Boc, administrația locală caută soluții de finanțare pentru concretizarea acestui proiect, care trebuie să devină o pădure-parc, nu o plantație de puieți, pentru creșterea calității vieții. 

„Trebuie să găsim soluții de finanțare pentru Pădurea-parc și Baza sportivă din zonă. 

Sunt 50 de hectare pe care trebuie să plantăm copaci, dar nu vrem să plantăm puieți. 

Trebuie să plantăm o pădure urbană care să facă diferența în oraș. Pentru a îmbunătăți calitatea aerului avem nevoie de o pădure urbană, nu de o plantație de puieți”, a explicat edilul Emil Boc. 

Crearea unui hub educațional în cartierul Borhanci face parte din strategia Primăriei Cluj-Napoca de creștere a numărului de locuri în creșele și grădinițele din municipiu. Hub-ul educațional cu parc și spații verzi ar urma să fie construit pe terenul de circa 76 de hectare, pe locul în care a fost gândit Cartierul Tineretului.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Licitație de 7 milioane de euro pentru Liceul și sala de sport din Borhanci. Investiția ar putea fi realizată în mai puțin de doi ani

Hub-ul educațional Borhanci. Grădinița, școala gimnazială și liceul, intră în licitație în această lună

abonare newsletter