Actualitate

Turcii de la Nurol avansează pe lotul Suplacu de Barcău–Nușfalău al A3: „Ne dă speranțe” – VIDEO

Lucrările pe lotul cuprins între Suplacu de Barcău și Nușfalău al Autostrăzii Transilvania sunt în grafic, ritmul constructorului de până acum dând speranțe ca lotul să fie terminat în termen.

Turcii de la Nurol avansează pe lotul Suplacu de Barcău–Nușfalău al A3: „Ne dă speranțe” – VIDEO Turcii de la Nurol avansează pe lotul Suplacu de Barcău–Nușfalău al A3: „Ne dă speranțe” – VIDEO

 

 


Constructorul de pe lotul Suplacu de Barcău–Nușfalău al Autostrăzii Transilvania. Nurol, a ieșit cu bine din iarnă, reușind să scape de noroaie și să avanseze. Asociația Pro Infrastructură îl laudă pe antreprenor, arătând că dacă va continua lucrările în ritm susținut, constructorul își poate respecta termenul contractual de finalizare: primăvara anului 2023.

 


„Autostrada Transilvania între Suplacu de Barcău și Nușfalău este în grafic. Acum două zile am filmat cei 13,55 km ai tronsonului.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 

Turcii de la Nurol au ieșit excelent din iarnă, reușind să scape de noroaie și să avanseze bine atât la terasamente cât și la structuri. Contractul pentru cei 13,55 km a fost semnat în 30.09.2020 și are ordin de începere 01.02.2021, cu 6 luni proiectare și 18 de execuție. Proiectul tehnic a fost aprobat în august 2021.


Lotul este banal, fără structuri impresionante, relief perfect plat. Constructorul are doar câteva pasaje și poduri de făcut, un nod rutier și un spațiu de servicii. Felul în care arată șantierul după sezonul rece ne dă speranțe că antreprenorul, aflat la primul proiect în România, va păstra ritmul bun și își va respecta termenul contractual de finalizare: primăvara anului 2023”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

„Harta” infrastructurii din România în noul an

În 2022, în țara noastră sunt așteptate investiții de peste 1,5 miliarde de euro în infrastructură. O analiză Bucharest Real Estate Club (BREC), realizată în parteneriat cu Concelex, arată că anul 2022 aduce investiții majore programate în infrastructura românească.


„Noi proiecte de infrastructură în valoare de peste 1.5 miliarde EUR sunt așteptate pentru livrare în orașele regionale din România anul acesta, în timp ce la București lucrările de construcție a unui nou drum ocolitor vor continua ca parte a unei investiții de 1 miliard EUR. Totodată, primul aeroport nou din ultimele decenii va începe să funcționeze din 2022 la Brașov, în urma unei investiții de aproximativ 70 de milioane de euro, în timp ce aeroporturile din alte orașe sunt incluse în programe majore de modernizare”, se arată în cadrul analizei BREC.

Și la Cluj se află în desfășurare proiecte importante de infrastructură, unul dintre acestea fiind un nou tronson de autostradă în lungime de 30 de kilometri.

„În apropiere de Cluj-Napoca, un tronson de 30 km al autostrăzii Brașov-Oradea este în construcție și urmează să fie livrat în 2023. Valoarea proiectului este estimată la peste 282 mil. EUR. În județul Alba, la sud de Cluj-Napoca, un alt tronson al autostrăzii Sebeș-Turda, cu o lungime de 24,2 km a fost deschis la finalul anului trecut în urma unei investiții de 111 mil. EUR”, mai precizează BREC.

Zona Moldovei cunoaște o nouă etapă de dezvoltare, prin Autostrada A7 – Autostrada Moldovei, care este și cel mai mare proiect din zona de est a țării.

De asemenea, o investiție strategică în infrastructura județului Iași va fi noua autostradă Târgu Neamț-Iași-Ungheni, aflată în faza de proiectare. Primele tronsoane sunt prevăzute pentru inaugurare începand cu 2025, potrivit CNAIR. Drumuri expres suplimentare sunt în faza de planificare în regiune și construcția lor ar trebui să înceapă în următorii ani. Proiectul A7 va fi cel mai mare proiect de infrastructură de transport dezvoltat în zona Moldovei până în prezent. Autostrada va lega Buzăul de Siret și va traversa orașele Focșani, Bacău, Pașcani și Suceava.

Un segment de autostradă separat va face legătura între Ploiești și Buzău, acesta fiind primul tronson din A7 Ploiești – Pașcani anunțat pentru începerea construcției, după ce recent a fost inaugurată secțiunea de 16 km de autostradă a Centurii Bacău.

CITEȘTE ȘI:

„Harta” infrastructurii din România în noul an. Două tronsoane noi de autostradă la Cluj

Proiecte BLOCATE pe mai multe tronsoane ale Autostrăzii Transilvania: „Nu vom vedea lucrări în 2022!”

abonare newsletter